23/10/2020
24/10/2020
Mănăstirea Cozia
Mănăstirea Cozia

Mănăstirea Cozia este un complex monahal medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Este o ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân, extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare. În cei peste 600 de ani de la întemeiere multe mii de călugări au vieţuit şi s-au format aici, unii ajungând ierarhi vestiţi şi cunoscuţi oameni de cultură.

 

Pe plan istoric Mănăstirea Cozia va aminti întotdeauna de Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, gloriosul ei ctitor, precum şi de alţi mari domnitori români şi străini de care trecutul ei este legat. Asemenea lor, sub raport bisericesc, numeroşi patriarhi ecumenici au avut legătură cu această mănăstire, dându-i cărţi patriarhale, ori întărindu-i documente. Patriarhii Eremia al Constantinopolului şi Chiril Lucaris, Macarie patriarhul Antiohiei, Nectarie, Paisie şi Dosoftei al Ierusalimului, sunt doar câteva dintre aceste personalităţi.

Prin comorile de artă din cuprinderea ei, Mănăstirea Cozia a pus la îndemâna cercetătorilor un bogat, interesant şi variat material arhitectonic, de sculptură în piatră sau lemn şi pictură murală. Poeţilor şi scriitorilor le-a oferit teme pentru operele lor. În decursul frământatei noastre istorii, mănăstirea a fost şi un însemnat punct strategic. Fiind unul dintre cele mai vechi şi complexe monumente istorice şi de artă, bucurându-se şi de o pitorească situare, Cozia este mult căutatăde pelerinii din ţară şi din străinătate.

Adresă: Calea lui Traian 816, Căciulata 245601, jud. Vâlcea

Tel: 0250750852